Unul din proiectele noastre preferate este FLiP – Școala de Bani pe Roți, și sperăm că și al tău, mai ales că ai participat la unul din atelierele noastre.
Pentru că de-a lungul timpului mai mult de 74.000 de elevi au participat la cursurile realizate de BCRîn colaborare cu Școala de Valori, ne-am gândit să-i răsplătim pe copii și adolescenți pentru implicarea lor, organizând un concurs special pentru ei: FLiPiada!
FLiPiadaeste un treasure hunt cu tematică financiară, creat astfel încât să îi provoace și să le stârnească interesul tinerilor participanți.
Participarea este gratuită, singura condiție de îndeplinit la înscriere este ca aceștia să fi luat parte până acum la atelierele gratuite de educație financiară FLiP – Școala de Bani pe Roți.